Patru foste angajate de la Sanatoriul Balnear Techirghiol, judecate pentru un prejudiciu de peste 2,6 milioane de euro

Patru foste angajate de la Sanatoriul Balnear Techirghiol, judecate pentru un prejudiciu de peste 2,6 milioane de euro
Publicat: 24/12/2013, 12:16
Actualizat: 31/01/2019, 20:53

Patru foste angajate de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, dintre care trei cu funcții de conducere, au fost trimise în judecată pentru abuz în serviciu în cazul unor contracte de achiziții de bunuri și servicii, prin care au produs un prejudiciu de peste 2,6 milioane de euro.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța le-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Reiean Ciorabai, contabil șef, Lidia Sandu, director administrativ, Victoria Acsân, casieră și Julieta Duma, șef depozit, toate foste angajate în cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, fiind acuzate de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, arată marți DNA, într-un comunicat de presă.

Dosarul va fi judecat de magistrații Judecătoriei Constanța.

Potrivit rechizitoriului trimis de procurori instanței, în perioada 2003 – octombrie 2006, prin programele de achiziții publice ale Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, în calitate de autoritate contractantă, la momentul încheierii și derulării contractelor de achiziții de bunuri și servicii, fie prin procedura „selecției de oferte”, fie prin „licitații electronice”, cele patru angajate ale unității „și-au încălcat cu știință atribuțiile de serviciu ce rezultau atât din fișele posturilor, cât și din prevederile legale privind achizițiile publice, privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor publice, organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, controlul financiar preventiv”

În acest fel a a fost produs un prejudiciu Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol în sumă totală de 8.972.044 lei, echivalentul a 2.607.151 de euro, au precizat procurorii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Obligație pentru românii care au copii. Justiția a dat verdictul. Ce nu pot face în...
Taxa de drum 2024. Ce trebuie să verifice șoferii
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unii angajați au început să-și ia concediu fără să le mai spună șefilor
×